Istoria cusaturii – Partea III (III din III)

Tehnica clasica nu caracterizeaza decit o parte a cusaturii moderne, care a cunoscut in Franta, din 1945, o adevarata renastere. Franta mai detinuse intaiul loc in aceasta arta din sec. XIII si pana la decadenta genului, in sec. XIX

In secolul XX arta cusaturii revine din nou in actualitate intr-o forma noua de dezvoltare, devenind o arta cu rol ambiental, decorand teatre, muzee, edificii publice – deci zone in care marele public are deplin acces. In noua forma, tapiseria este opera comuna a artistilor si mestesugarilor, in care se remarca acum eforturile creatoare. in genul cusaturii se inglobeaza felurite modalitati de lucru, ca macrame, ajur, broderie, pasmanterie, dantelarie, impletituri si fringhieri, combinatii intre cele mai fe

lurite materiale precum si o multime de inventii tehnice. Tapiseria moderna trece de la lucrari cu caracter mural, la relief sau valori tridimensionale ajungand la un inalt grad de spatializare.

Marile transformari produse in tapiserie in ultimii ani nu reprezinta o simpla revolutie tehnica, ci se datoresc faptului ca artistii au indraznit sa se exprime liber „spargand” canoanele tehnice. Factorii care au determinat aceasta explozie in tapiserie se gasesc cu precadere in sfera eliberarii puterii creatoare, in libertatea imaginatiei tapisierului.

In istoria artei contemporane, gasim nume cele bre de tapisieri ca: Jean Lurcat, Jean Picart le Doux, Cromaire, Marc Saint-Saens, Jaquer Lagrange, Krystyne Sadovska, Hitozo Murato, Fernand Leger, Mario Prossinos si altii.

Dintre acestia se remarca in mod deosebit Jean Lurcat, prin indrazneala cu care a desprins tapiseria de pictural, dandu-i valente decorative extreme. A creat tapiserii ihtr-o viziune decorativa de mai mare inventivitate ce elogiaza omul si viata.

In tara noastra, tapiseria a evoluat pe drumuri proprii. De secole se mentine covorul de perete (paretarul) — forma de arta textila tot atat de veche ca si casele taranesti.

Incepand cu secolul XIV-XV apare tapiseria cu caracter religios, alaturi de covorul de perete popular (batrinul paretar). Lucrari de valoare ne-au ramas din timpul domniei lui Stefan cel Mai mare, Vasile Lupu si, mai ales, din timpul domniei lui Constantin Brincoveanu.

In timpul domniilor fanariote, epoca de trista aducere aminte in istoria poporului nostru, cusatura culta romaneasca decade, datorita introducerii in moda decoratiei de interior a influentelor straine. Perioada domniilor fanariote este o perioada sterila ca efort artistic.

Incepand cu a doua jumatate a veacului trecut, isi fac aparitia la noi tapiserii denumite „goblenuri”, de provenienta straina, reprezentand scene mitologice, de vinatoare sau idile pastorale.

Semnificativ este faptul ca si in Romania din acea epoca se manifesta un interes pentru tehnica haute lisse, infiintandu-se in mai multe orase primele scoli profesionale cu puternice centre de tesatorie. Printre aceste scoli s-a aflat si cea fundata pe la 1864 de Doamna Elena Cuza, pe Dealul Cotrocenilor din Bucuresti. In aceste scoli, care mai tirziu s-au denumit licee industriale, se va practica intre cele doua razboaie mondiale o admirabila tehnica haute lisse, care va sta la baza cusaturii moderne romanesti.

Mostenirea reprezentata de stravechiul paretar a fost si ramine o sursa superba de inspiratie pentru tapiseria romaneasca. Creatia populara, cu repertoriul ei de forme si nuante, ofera si astazi lectii privind stilizarea, echilibrul formelor si al nuantelor, fara a mai vorbi de practica subtila a tematicii.

In prezent, tapiseria este considerata ca un gen major in plastica noastra nationala. Tapiseriile realizate de artisti romani impodobesc astazi interioarele sediului O.N.U. si fac faima cusaturii romanesti la expozitiile din toate tarile lumii.

Lasă un răspuns


Directory powered by Business Directory Plugin