Modificarea nuantelor in spectru si contrastul de nuanta

MODIFICAREA NUANTELOR IN SPECTRU IN FUNCTIE DE MODIFICARILE DE INTENSITATE ALE LUMINII

Pentru a intelege fenomenul este necesar sa efectuam urmatoarea experienta. Vom aseza o pata de nuanta orange pe o panza la lumina camerei. Daca scoatem panza afara, la lumina soarelui, vom constata ca oranjul se nuanteaza vizibil spre galben. Daca vom introduce panza intr-o camera cu lumina redusa, vom observa cum pata de nuanta orange se nuanteaza vizibil spre rosu. In cele doua situatii, nuanta a fost modificata de variatia intensitatii luminii.

In-cazul nuantelor din spectru, se constata ca toate nuantele sunt mobile, in afara de una singura, galben-verde, situata la jumatatea intervalului dintre galben si verde si care reprezinta centrul fix al spectrului.

 

 

CONTRASTE DE NUANTA

Pentru a crea o armonie, este absolut obligatoriu sa existe un contrast.

Se poate vorbi de contrast atunci cand intre doua nuante de comparat se pot stabili diferente sensibile (cand aceste diferente ating un maximum se vorbeste de contrast de opozitie).

In lumea nuantelor exista sapte categorii diverse de contraste. Fiecare dintre aceste contraste este unic in caracterele sale, astfel incit nu se poate omite din studiul elem ntar al nuantei.

Cele sapte contraste ale nuantei sunt:

– contrastul clar-obscur (alb-negru);

– contrastul nuantelor in sine;

– contrastul complementarelor;

— contrastul cald-rece;

— contrastul simultan; contrastul de calitate;

— contrastul de cantitate.

Lumea nuantelor – Partea II din II

In afara griurilor neutre mai sunt si griurile vopsite, a caror obtinere va fi aratata atunci cand vom vorbi de amestecul fizic ai nuantelor.

Am intilnit pana acum notiunea de ton si nuanta si prin ton am stabilit ca se intelege gradul de saturatie al unei nuante. Nu vom face confuzia intre ton si tenta, tenta fiind calitatea unei nuante care ne permite sa o distingem de alta. Orice pata de nuanta reprezinta o tenta. Tenta poate fi a unei nuante pure sau pot exista tente ale nuantelor si tente ale altor amestecuri de nuante cu inteles de nuanta aparent dominanta.

Proprietatile fizice ale nuantelor se definesc prin tonalitatea cromatica, puritate (saturatie) si luminozitate (stralucire), iar nuantele acromatice se deosebesc doar printr-o singura insusire: stralucirea.

Puritatea (saturatia) este proprietatea nuantei de a fi mai concentrata (mai saturata) sau mai diluata. O vopsea de o anumita nuanta poate fi amestecata cu nuanta alb, reducand astfel saturatia nuantei respective.

Luminozitatea (stralucirea) nuantei este proprietatea acesteia de a fi mai mult sau mai putin vie.

Valoarea unei nuante este treapta obscuritatii sau a claritatii sale si ea se numeste inca ton.

Daca o nuanta este in acelasi timp saturata si luminoasa se spune ca avem o nuanta vie; daca este mai putin saturata dar luminoasa se numeste pala; daca este saturata dar mai putin luminoasa, nuanta devine adinca; iar daca nu este nici luminoasa nici saturata se spune in limbaj coloristic ca avem o nuanta moarta.

Nuantele pot sugera caldura sau raceala, apropierea sau departarea, plinul sau golul. In cadrul celor trei nuante de baza doua sunt nuante calde (rosul si galbenul), iar albastrul este rece. Nuantele rezultate din amestecul acestora vor fi la randul lor, in afara de orange, calde sau reci, si aceasta in functie de cantitatea de nuanta de baza pe care o contine ames

tecul. De exemplu: movul rezulta din rosu sl albastru (rosul cald, albastrul rece). Daca amestecul rezultat astfel va contine mai mult albastru, movul va fi rece, iar daca va contine mai mult rosu, va fi cald. Acelasi lucru se va intimpla si cu verdele.

Este foarte important de retinut aceasta proprietate a nuantelor de a sugera caldura sau raceala pentru intelegerea relatiilor dintre lumina si umbra, dintre apropiere si departare.

Lumina se exprima de obicei cu o nuanta calda, iar umbra cu o nuanta rece. De aceea nuantele din umbra vor avea tendinta de a se apropia de albastru, iar in lumina de galben.

Asa de exemplu vom stabili nuantele de verde pentru un copac; in lumina vom avea un verde galbui, iar in umbra un verde albastrui. Un vas rosu va avea spre pata de lumina un rosu spre orange, iar in umbra un rosu care se apropie de mov.

In cadrul perspectivei coloristice, se poate observa cum nuantele calde par a veni in fata, iar cele reci se duc inapoi.

Nuantele fundamentale (rosu, galben, albastru) si nuantele secundare (verde, mov, orange) pot da prin mix aproximativ 900 de tente pe care ochiul omenesc le poate distinge. Aceste tente insumeaza totalitatea gamelor de nuanta ce se intind de la nuanta pura pana la griul perfect.

Intre nuante pot fi urmatoarele categorii de relatii:

– relatii colaterale: intre nuantele vecine, respectiv rosu-orange, orange-galben, galben-verde, verde-albastru, albastru-mov, mov-rosu;

– relatii complementare, care se stabilesc intre nuantele separate de alte doua nuante (sau nuantele opuse in cercul cromatic): rosu-verde, orange-albastru, galben-mov. Se poate vedea in aecst caz ca o nuanta este primara, iar cealalta este secundara.

– relatii intermediare, stabilite intre nuantele care nu sunt nici vecine, nici complementare si sunt separate de una, sau mai multe cuori. Asa de exemplu, relatiile dintre rosu-galben, rosu-albastru, rosu-mov, orange-verde sau galben-albastru sunt relatii intermediare.

Lumea nuantelor – Partea I din II

„Exista… o stiinta a nuantei, usoara si simpla, pe care fiecare ar trebui sa o invete si a carei cunoastere ar evita false judecati”.

P. SIGNAC

 

Rosul, galbenul si albastrul sunt cele trei nuante de baza sau primare (ne referim la nuantele pigmentare). Se numesc asa pentru ca nici una nu poate fi reprodusa cu ajutorul celorlalte, dar din combinarea lor, doua cite doua, in cantitati egale, rezulta nuantele secundare sau binare. Astfel, din combinatia rosului cu galbenul rezulta oranjul, din combinatia galbenului cu albastru rezulta verdele, iar din albastru cu rosu ia nastere movul. Daca combinam, doua cite doua, nuante primare si binare, vom obtine sase nuante tertiare: rosu cu mov si va rezulta mov-roscat, mov cu albastru dau mov-albastrui, albastru cu verde dau verde-albastrui, verde cu galben, verde-galbui, galben cu rosu, orange-roscat si galben cu orange, orange-galbui.

Nuantele primare, binare si tertiare alcatuiesc cercul cromatic cu douasprezece nuante.

Operatia poate continua, obtinandu-se cercul cromatic cu 24 de nuante s.a.m.d., pana vom ajunge poate

chiar la a identifica cele 150 de tonuri saturate stabilite de cercetarile fizicienilor.

Vom utiliza termenul de ton pentru nuantele saturate si nuanta pentru nuantele (tonurile) modificate prin folosirea albului si negrului. Nuanta reprezinta deci o mica diferenta in valoare sau in puritate.

In ceea ce priveste albul si negrul, unii sunt de parere ca nu sunt nuante ci doar mijloace de modificare a nuantelor, iar altii sustin ca in natura nu sunt decit doua nuante adevarate: albul si negrul.

Daca sunt sau nu nuante nu are mai mare importanta, dar important este faptul ca doar cu ajutorul lor se pot obtine, din fiecare ton, nuante din ce in ce mai deschise, pana aproape de confundarea cu alb sau din ce in ce mai inchise pana la confundarea cu negru.

Din amestecul de alb si negru se obtin griurile, a caror gama se desfasoara in ordine liniara. Griurile sunt considerate o categorie aparte de nuante; nici excluse si nici integrate in randurile nuantelor. Griurilor li se mai spune nuante sau tonuri acromatice, ca sa se accentueze ca nu fac parte din categoria celor spectrale. Amestecul dintre alb si negru da nastere griului neutru caruia i se mai spune si gri valoric.

Tematica abordabila si riscul kitsch-ului (partea II din II)

O „tentativa” de creatie artistica se poate face si in faza de inspiratie din lucrari de arta plastica. Si in aceasta faza se poate simplifica, aborda o maniera decorativa, de stilizare, se pot face variatii pe o tema cromatica aleasa.

Faza cu adevarat creatoare este aceea in care realizatorul isi va lua ca sursa de inspiratie – imaginatia. Cu elemente ca: pamint, cer, apa, nori, copaci, se pot compune, din fantezie, zeci de tablouri. Schitele realizate dupa natura, observatia, crearea unei culturi vizuale cu ajutorul albumelor de arta plastica, vizitarea expozitiilor — iata nenumarate puncte de sprijin si cai de stimulare a fanteziei, a creativitatii. La toate acestea se adauga aportul muncii si al pasiunii.

Ca orice domeniu al activitatii umane, arta este supusa unor riscuri de erori. Arta goblenului (ca si artele in general) este supusa riscului de a se angaja pe calea facilului, surogatului, epatarii cu orice pret a privitorului – fenomen denumit kitsch.

 

 

 

 

 

 

 

 

Produs al „subculturii de masa” – Kicitsch-ul creeaza- o lume de false valori, de sentimentalism melodramatic si reprezinta „un univers lipsit de profunzime si de semnificatii social-umane superioare”.

Kitsch-ul este ceea ce denumim de fapt „prost-gust”.

Pentru a intelege fenomenul kitsch, ser* ne gandim in intaiul rand la lumea tarabelor din bilciuri; lume a statuetelor de gips colorat, a oglinjoarelor in rame de traforaj si de turta dulce, a cromolitografiilor, a „paretarelor” cu texte penibile – dar, de ce nu? — si a „picturii de gang” (tiganci cu decolteu, naturi moarte cu struguri, mere, pepeni verzi, piersici, caise si prune, revarsandu-se dintr-un corn al abundentei).

Kitsch-ul navaleste si in lumea asa-zisului „goblen”. Cine nu a vazut scene peripatetice si lacrimogene cu. „Rapirea din serai”, caprioare gigantice linga arbori pitici, peisaje metafizice la lumina lunii, buldogi jucand carti.

Kitsch-ul reprezinta dilutia cu sirop si cu sifon a originalitatii — de maniera in care sa nu deranjeze pe nimeni — si este conceptul unui „frumos usor digerabil”, al unui „frumos fara oase si zgirciuri”

Kitsch-ul este in intaiul rand o expresie a tematicii facile, a unui subiect sablon, a unei tratari epa

tante a temei, dar in unele cazuri si a unor procedee hibride.

Materialele utilizate pentru lucrarile in goblen nu pot fi in sine kitsch! Dar crearea unor lucrari in care, pentru a sugera ca rochia personajului este de matase, se va utiliza firul de matase, fetele personajelor sau anumite detalii vor fi pictate in ulei, iar soarele va fi reprezentat de un disc de staniol auriu — va duce direct la crearea unui kitsch.

Unele subiecte sunt parca anume facute pentru a oferi suport kitsch-ului. De exemplu: pelerini si piramide, apusurile de soare dramatice, peisaje reflectandu-se in apa, alei in parcuri de toamna, pisoi in cosulete de nuiele, batrini cu barbi impunatoare, braduleti cocosandu-se sub nameti, case acoperite cu zapada si cu ferestrele luminate s.a.m.d..

Intrucit prezentarea noastra nu poate fi exhaustiva, vom incheia aici, subliniind ca exista o bogata literatura de specialitate care definste kitsch-ul. Recomandam in acest sens lucrarea „Kitsch-ul, fenomen al pseudo-artei” de Hermann I., aparuta in Editura Politica, 1973.

Consultarea acestei carti, precum si a altora de acest gen, ne poate feri de pericolul cel mai frecvent posibil in creatia artistica – kitsch-ul.

Tematica abordabila si riscul kitsch-ului (partea I din II)

Articolele de genul celor prezentate in cest bloge reprezinta, dupa cum am mai spus, o varianta posibila a cusaturii, realizata cu mijloace tehnice si materiale diverse fata de tapiseria clasica sau cea moderna. Ele mai reprezinta o varianta de arta decorativa care dorim sa intregeasca decoratia locuintei noastre. Datorita acestui fapt, lucrarile isi modifica dimensiunile, abordeaza o tematica oarecum diferita fata de goblenul clasic, dar nu renunta (si nici nu pot renunta) la caile de realizare artistica (compozitie, armonie cromatica s.a.m.d.).

.Tablourile in goblen” prezinta caracteristici de originalitate care isi au sursa in intaiul rand in tehnica de realizare si materialele intrebuintate. Utilizarea punctelor creeaza pe suprafata tabloului o vibratie, o medulatie cu totul specifica, creatoare de atmosfera.

Modulatia cromatica, realizata din multitudinea de puncte, poate fi asemuita eventual cu atmosfera realizata de pictorii „pointilisti” (G. Seurat, P. Signac) sau cu cea a impresionismului. Stralucirea fibrei textile (in speta a bumbacului mercerizat) contribuie la crearea unei lumi cromatice deosebite, nuanta capatand o stare speciala de saturatie Daca lucrarea este realizata cu ate de (lina, atmosfera cromatica a tabloului devine mai voalata, mai calda, mai umana.

Tematica lucrarilor in goblen este practic inepuizabila, in functie de dimensiuni, qbilitatea tehnica, destinatia lucrarii s.a.m.d..

Intr-o prima faza, creatorul de lucrari in goblen este bine sa opteze pentru dimensiuni mai mici si lucrari cu caracter decorativ, cu tematica conventionala, fn acest sens, se pot aborda motivele florale, motive zoomorfe stilizate (animale, pasari), peisajul redus la componentele lui esentiale (pamint, apa, cer, soare, copaci, cimpii, munti, marine).

Pot fi abordate, de asemenea, motivele de inspiratie folclorica (siluete de tarani in port popular, hore s.a.m.d.).

Ca un ecou al scenelor de gen, poate fi abordat motivul idilico-rustic (siluete de dame si cavaleri in maniera Watteau s.a.m.d.).

Intr-o faza oarecum superioara se poate trece la reproducerea unor picturi. Picturile pot servi ca teme de inspiratie, dar nu vom incepe prin a le imita, intrucit incalcand granitele mijloacelor de expresie nu vom reusi sa producem altceva decit kitsch.

Vom putea aborda lucrari ale pictorilor clasici si universali, uzand de mijloacele de expresie specifice cusaturii.

Vorbind despre specificul cusaturii, Marc Saint-Saens spunea: „Spontaneitatea facturii nu isi are aici locul. Lina nu admite decit sa fie vopsita si tesuta; nu sunt posibile nici amestecurile de nuante nici glacis-urile”.

Am aratat pana acum doar temele de inspiratie care intr-o prima faza sunt utile, intrucit usureaza insusirea tehnicilor curente, deprinderea de a distinge valori, nuante, de a compune, de a stapani efectul global al unei suprafete.

O data ajunsi in aceasta faza, vom trece intr-o alta, aceea in care vom crea lucrari cu caracter original.

In aceasta directie, sursa cea mai buna de inspiratie va fi natura; desenarea unui vas cu flori si apoi transpunerea in goblen, observarea unui peisaj de toamna, transpunerea pe un carton (proiect) si apoi crearea tabolului in goblen.

Crearea de aceasta maniera, chiar si a unui numar mic de lucrari, ne va dezinhiba, ne va da incredere in fortele proprii. Se cheama ca am ajuns in faza interpretativa, in care natura, realitatea vor fi esentializate, modificate conform personalitatii noastre creatoare.

Directory powered by Business Directory Plugin