Istoria cusaturii – Partea III (III din III)

Tehnica clasica nu caracterizeaza decit o parte a cusaturii moderne, care a cunoscut in Franta, din 1945, o adevarata renastere. Franta mai detinuse intaiul loc in aceasta arta din sec. XIII si pana la decadenta genului, in sec. XIX

In secolul XX arta cusaturii revine din nou in actualitate intr-o forma noua de dezvoltare, devenind o arta cu rol ambiental, decorand teatre, muzee, edificii publice – deci zone in care marele public are deplin acces. In noua forma, tapiseria este opera comuna a artistilor si mestesugarilor, in care se remarca acum eforturile creatoare. in genul cusaturii se inglobeaza felurite modalitati de lucru, ca macrame, ajur, broderie, pasmanterie, dantelarie, impletituri si fringhieri, combinatii intre cele mai fe

lurite materiale precum si o multime de inventii tehnice. Tapiseria moderna trece de la lucrari cu caracter mural, la relief sau valori tridimensionale ajungand la un inalt grad de spatializare.

Marile transformari produse in tapiserie in ultimii ani nu reprezinta o simpla revolutie tehnica, ci se datoresc faptului ca artistii au indraznit sa se exprime liber „spargand” canoanele tehnice. Factorii care au determinat aceasta explozie in tapiserie se gasesc cu precadere in sfera eliberarii puterii creatoare, in libertatea imaginatiei tapisierului.

In istoria artei contemporane, gasim nume cele bre de tapisieri ca: Jean Lurcat, Jean Picart le Doux, Cromaire, Marc Saint-Saens, Jaquer Lagrange, Krystyne Sadovska, Hitozo Murato, Fernand Leger, Mario Prossinos si altii.

Dintre acestia se remarca in mod deosebit Jean Lurcat, prin indrazneala cu care a desprins tapiseria de pictural, dandu-i valente decorative extreme. A creat tapiserii ihtr-o viziune decorativa de mai mare inventivitate ce elogiaza omul si viata.

In tara noastra, tapiseria a evoluat pe drumuri proprii. De secole se mentine covorul de perete (paretarul) — forma de arta textila tot atat de veche ca si casele taranesti.

Incepand cu secolul XIV-XV apare tapiseria cu caracter religios, alaturi de covorul de perete popular (batrinul paretar). Lucrari de valoare ne-au ramas din timpul domniei lui Stefan cel Mai mare, Vasile Lupu si, mai ales, din timpul domniei lui Constantin Brincoveanu.

In timpul domniilor fanariote, epoca de trista aducere aminte in istoria poporului nostru, cusatura culta romaneasca decade, datorita introducerii in moda decoratiei de interior a influentelor straine. Perioada domniilor fanariote este o perioada sterila ca efort artistic.

Incepand cu a doua jumatate a veacului trecut, isi fac aparitia la noi tapiserii denumite „goblenuri”, de provenienta straina, reprezentand scene mitologice, de vinatoare sau idile pastorale.

Semnificativ este faptul ca si in Romania din acea epoca se manifesta un interes pentru tehnica haute lisse, infiintandu-se in mai multe orase primele scoli profesionale cu puternice centre de tesatorie. Printre aceste scoli s-a aflat si cea fundata pe la 1864 de Doamna Elena Cuza, pe Dealul Cotrocenilor din Bucuresti. In aceste scoli, care mai tirziu s-au denumit licee industriale, se va practica intre cele doua razboaie mondiale o admirabila tehnica haute lisse, care va sta la baza cusaturii moderne romanesti.

Mostenirea reprezentata de stravechiul paretar a fost si ramine o sursa superba de inspiratie pentru tapiseria romaneasca. Creatia populara, cu repertoriul ei de forme si nuante, ofera si astazi lectii privind stilizarea, echilibrul formelor si al nuantelor, fara a mai vorbi de practica subtila a tematicii.

In prezent, tapiseria este considerata ca un gen major in plastica noastra nationala. Tapiseriile realizate de artisti romani impodobesc astazi interioarele sediului O.N.U. si fac faima cusaturii romanesti la expozitiile din toate tarile lumii.

Istoria cusaturii – parte II (II din III)

In perioada denumita Baroc (sec. XVII – prima jumatate a sec. XVIII), tapiseria devine din ce in ce mai mult un obiect decorativ menit sa delecteze seniorii resedintelor somptuoase. Barocul este epoca marilor ateliere de tapiserie a caror productie va creste vertiginos (cererea fiind mai mare) in detrimentul calitatii artistice.

Declinul cusaturii incepe la sfirsitul secolului XVIII, atat prin picturalizarea conceptiei cat si prin scaderea generala a calitatii, declin care a tinut mai bine de un veac. S-a facut o prima incercare de reinviere a cusaturii intre 1870-1880. Tapiseriile realizate cautau sa regaseasca calitatile gotice, atat in ceea ce priveste modalitatea de vopsire a atelor (in nuante vegetale) cat si rsobrietatea si echilibrul conceptiei creatorului.

Tapiseria isi cunoaste renasterea la inceputul acestui secol prin impulsurile pictorilor Emile Bernard, .Jules Cheret, Jean Veber, Eugene Collona, Georges de Feure, acestia fiind reprezentanti ai curentului „Art Nouveau”. Dupa intaiul si al doilea razboi mondial, tapiseria revine acut in actuqlitate, devenind element decorativ al marilor ansambluri arhitecturale.

Tapiseria clasica foloseste o tehnica straveche: incrucisarea unor ate orizontale (bateala) cu ate verticale tensionate (urzeala) care sunt indesite cu pieptenele sau furculita. Urzeala serveste exclusiv ca armatura, fiind total acoperita de bateala. Bateala este cea care va forma motivul in prealabil reprezentat pe carton si care va determina efectul vizual si artistic. Tehnica cusaturii clasice permite folosirea in aceeasi lucrare a atelor de diverse grosimi si chiar a diverselor materiale (lina, matase s.a.m.d.).

Tipurile de ate (provenienta, grosime) utilizate in tapiserie au evoluat si in timp (de la cinci ate pe cm in sec. XII pana la 10-12 pe cm in sec. XVIII). Subtirimea atelor in tapiserie nu a insemnat un progres ci dimpotriva, finetea punctajului impreuna cu o nemasurata crestere a numarului nuantelor a dus la o concurenta cu pictura, marcandu-i decadenta. La reinvierea genului s-a cautat inlaturarea tendintelor picturale prin revenirea la mijloace de expresie specifice cusaturii, in esenta la o cusatura mai groasa si cu putine nuante. Daca la mijlocul secolului XVIII se foloseau in Franta cam 30 000 de nuante, in sec. XX Lurcat a utilizat in total, pentru 25 m2 de tapiserie, mai putin de 50 tonuri.

Caracteristic pentru tapiserie este si faptul ca atele de bateala nu traverseaza intreaga latime a tesaturii, ci doar un anumit numar de ate de urzeala, atat cat se intinde motivul din aceeasi nuanta.

Operatia de tesere (incrucisare a atelor) se face fie pe un razboi orizontal „basse lisse”, fie pe unul vertical „haute lisse”. Facand o comparatie intre tesaturile vechi descoperite (circa 3000 de ani, inaintea erei noastre) cu cele de azi si intre razboaiele de tesut ale antichitatii si cele actuale, vom constata ca aceasta indeletnicire milenara nu si-a modificat tehnica si mijoacele de lucru decit in foarte mica masura, textura raminand aceeasi, iar razboaiele de tesut suferind putine modificari in constructie.

Lucrarile de tapiserie erau realizate de mesterii tesatori in razboiul de tesut orizontal sau cel vertical, dupa un proiect prealabil denumit carton. Cartonul este modelul facut anume de un artist, dupa care mesterul tapisier face lucrarea. In epoca Renasterii si citva timp dupa aceea, tapiseriile s-au realizat dupa cartoanele lui Rafael, Rubens, Jordaens, Goya, Simon Vonet. Nicolas Mignard, Charles Le Brun, Watteau, Francois Boucher si altii.

Cartonul nu reprezinta – asa cum s-ar putea crede — o pictura in care libertatea de expresie este nelimitata, ci este o lucrare la a carei concepere artistul trebuie sa tina seama de tehnica cusaturii, de materialul din care este realizata, de destinatia pe care o are si de necesitatile decorative ale peretelui. Un carton de tapiserie este riguros conceput, astfel incit zonele de nuanta sa fie net delimitate si intrepatrunderile de nuante indicate, fie prin hasuri fie prin linii zimtate, trebuie sa tina seama de sensul in care va fi tesut precum si de grosimea texturii.

Jean Lurcat, celebru tapisier, a Introdus metoda cartonului cerat, metoda care indica,pentru fiecare pata de nuanta o cifra sau un semn conventional, corespunzator unor esantioane de lina colorata. Tehnica moderna si procedeele actuale permit metoda cartonului fotografiat.

Istoria cusaturii – parte I (I din III)

Tapiseria (potrivit Micului dictionar enciclopedic romanesc, 1972) este definita ca fiind: „o cusatura decorativa din lina sau din matase, lucrata manual sau la razboi, folosita mai ales la impodobirea peretilor sau a unor mobile.”

In dictionarul Robert, Paris 1970, gasim urmatoarea definitie: „Tapiseria este o lucrare de arta efectuata atat cu masina cat si manual, in care desenul rezulta din chiar armatura ei — si care este destinata sa formeze panouri verticale”.

Aceste definitii ne sugereaza trasaturile caracteristice ale piesei textile ce poate fi denumita tapiserie. Cu alte cuvinte, tapiseria este o suprafata textila realizata cu un scop decorativ cu subfunctii utilitare. Materiale utilizate (lina, matase s.a.m.d..) se imbina conform unui proiect prealabil (carton) realizat de artist. Cartonul reprezinta o tema aleasa de artist, directionata in functie de personalitatea sa creatoare. Lucrarea finita se reprezinta intr-o compozitie vizuala, prezentata de asa maniera incit sa se impuna privirii.

Spre deosebire de tapiterie, care este o simpla cusatura textila destinata sa acopere piese de mobilier, tapiseria este o opera de arta.

Tapiseria a fost cunoscuta inca din Antichitate, reprezentata mai ales de tesaturile chinezesti de matase (marturie sunt lucrarile din timpul dinastiei T’ang) si de tesaturile din Egipt (in special ale erei copte) si Grecia antica. Datorita perisabilitatii fibrelor textile, nu s-au pastrat decit putine lucrari din lumea antica, dar incepind cu sec. I al erei noastre, gasim marturii care atesta existenta acestui decor textil.

Tapiseria a inflorit in momentele culminante ale marilor culturi si in toate epocile ea a reflectat preocuparile si tendintele estetice ale societatii. Prin valoare, somptuozitate, scumpetea materiei, prin rolul pe care l-a jucat in viata sociala, tapiseria ocupa un loc privilegiat.

In Europa, cele mai vechi tapiserii sunt cele de origine germana (numite Halberstadt) si care dateaza probabil din sec. XII.

La inceputurie Evului Mediu, tapiseria s-a dezvoltat si a inflorit mai ales in Flandra si Franta, mestesugul acesteia ajungand la mai mare cinste in aproape toate tarile Europei.

Epoca de apogeu este cea a Renasterii (sec. XV-XVI). Centre ale cusaturii ca Aubusson si Gobelin

(Franta) au devenit puncte de referinta europeana. Pornind initial de la o tematica religioasa, tapiseria devine progresiv mai laica, se glorifica momente din viata regilor si sunt ilustrate idilice scene pastorale (ramin celebre tapiseriile din timpul lui Ludovic al XlV-lea).

Brodarea ornamentelor pentru casete, coperte, semne de carte, rame etc

Diverse obiecte utile din lemn, piele, textile s.a.m.d.. pot fi infrumusetate cu diverse motive de broderie. De exemplu, o caseta devine un adevarat obiect de arta daca se imbraca capacul in broderie. Pentru aceasta se va masura suprafata capacului si se va croi o cusatura de suport pentru broderie, cu dimensiunile acestuia, plus o rezerva de 2—3 cm. Se va coase complet suprafata materiei cu motivul ales, folosind punctul dorit (goblen, cruciulita, florentin). Dupa terminarea broderiei se va dubla aceasta cu matase, doar pe trei laturi. Pentru ornarea capacului se va intoarce broderia pe fata si se va imbraca aceasta ca o husa. in acelasi fel se pot aplica broderii diverse pe copertile albumelor sau cartilor.

Motivele care se pot alege pentru aceste invelitori pot fi variate, incepand de la cele florale si pana la cele geometrice.

Si ramele care incadreaza fotografiile pot fi foarte frumos ornate cu diverse motive brodate in goblen sau alte procedee.

Mai intai se masoara lungimea si latimea fotografiei, de regula in astfel de rame se incadreaza fotografii cu dimensiuni de aproximativ 9—12 cm. Pentru aceste fotografii rama va avea o latime de 5 cm. Aceasta se confectioneaza dintr-o bucata de placaj.

Materialul pe care se va coase va avea dimensiunile ramei de placaj, plus 5 cm pentru prinderea lui pe spatele ramei. Motivul ales va fi realizat pe cusatura textila de suport acoperindu-i complet suprafata, lasand insa cite 2 cm de o parte si de alta pentru prinderea de rama.

Dupa brodarea intregului model, inainte de a se aplica materialul, pe rama de placaj se lipeste o bucata de buret de 1,5—2 cm grosime, pentru a da relief acesteia. Apoi se lipeste materialul de laturile interioare ale ramei avand grija ca sa fie taiat înclinat in colturi pentru a-l putea intoarce si lipi de rama. Dupa ce s-a lipit partea interioara se poate lipi si marginea exterioara a materiei avand grija ca atunci cand se intinde cusatura sa fie tinuta drept pentru a nu deforma modelul. Dupa aceasta operatie se poate pune geamul, apoi fotografia si totul se va acoperi cu un carton subtire pe partea din spate, iar la mijlocul acestuia se va lipi o bucata de carton cu un mic distantier de panza de 5 cm pentru ca rama sa poata fi asezata inclinata. Scaunele, fotoliile vechi cu schelete solide, dar cu tapiserii uzate, se pot reconditiona, inlocuind aceasta cu o tapiserie cusuta.

In acest scop, mai intii se va lua masura fiecarei parti componente construind un tipar. Tiparul se va aseza pe lungimea tesaturii iar la croiala se vor lasa 4—5 cm necesari pentru prinderea materiei in interior. Dupa croirea materiei se va putea coase modelul ales.

Semnele de carte au de regula o forma dreptunghiulara, cu dimensiunile de 4,5X20 cm. Se confectioneaza din etamina sau matador, se pot coase in punct de goblen sau de cruciulita, cu fir de mouline. Motivele de broderie pot fi florale sau geometrice, cele din plansele color putand fi utilizate la brodarea unor semne de carte.

La terminarea broderiei aceasta se va dubla pe spate cu matase subtire.

Capetele semnelor de carte se vor infrumuseta cu franjuri, fie din materialul de suport pe care s-a realizat broderia, fie adaugate cu acul, acestea fiind din mouline in nuanta broderiei, lungi de 4—5 cm. Port ochelarii sunt utilizati ca obiecte de uz personal pentru protejarea ochelarilor. Tocul de ochelari poate fi confectionat si chiar infrumusetat cu o broderie de efect, ca in plansa color. Broderia se face dintr-o cusatura de etamina in felul urmator: se croieste o fisie de material dubla in forma dreptunghiulara, lunga de 35—36 cm si lata de 6—7 cm.

Motivul ales pentru broderie poate fi floral sau geometric. Dupa brodarea intregii suprafete de material se va dubla pe spate si se vor incheia partile laterale. La partile ramase libere se va monta o pereche de capse. Astfel se poate obtine un toc de ochelari practic si foarte frumos.

Cand tocul este din piele gata confectionat, se poate coase o broderie separata care se va aplica pe acesta.

Gama variata de feme ca: peisaje, motive florale, fructe s.a.m.d.. in cele ce urmeaza se vor prezenta citeva modele de tablouri care pot fi utilizate pentru ornarea camerelor, atat pentru interioarele moderne cat si pentru cele clasice. Aceste tablouri se pot coase in punct de goblen înclinat sau vertical, in cruciulite, in lantisor, in chilim sau in orice punct descris in capitolul anterior, in functie de motivul broderiei. Pentru a monta in rama broderia, este necesar ca aceasta sa fi fost spalata, dupa cum s-a prezentat in lucrare, la capitolul „intretinerea broderiilor”, apoi calcata pe spate, pentru a nu se decolora si a se mentine relieful acesteia. Dupa aceea, se va fixa prin lipire pe o bucata de carton, procedand astfel: cu o paleta se intinde in strat subtire pe spatele broderiei aracet, apoi se asaza bucata de carton, se intoarce broderia pe fata, avand grija ca aceasta sa fie bine intinsa si se lipeste de carton prin presare. Cand s-a lipit bine, se taie cartonul dupa forma ramei in asa fel incat aceasta sa se poata fixa in locasul ramei.

Broderia tip cuvertura

In timpul zilei, patul se acopera cu o cuvertura care se poate confectiona din diverse materiale. Toate aceste cuverturi se fac in ton cu draperiile de la ferestre, sau cu alte obiecte din interior, pentru a se armoniza cu interiorul camerei.

La confectionarea unei cuverturi pentru un pat de doua persoane sunt necesare urmatoarele masuri: lungimea suprafetei patului; latimea suprafetei patului si inaltimea patului care se ia de la marginea acestuia pana la podea, minus 3—4 cm. Broderiile se aplica dupa gustul celei care o face, in figura de mai jos este prezentata o frumoasa cuvertura confectionata dintr-o cusatura uni care are aplicata o garnitura cu motiv de broderie lucrata separat pe o banda care, dupa ce s-a confectionat cuvertura, se aplica de-a lungul volanului acesteia formand astfel un chenar.

cuvertura

 

Dupa calcularea materiei necesar confectionarii cuverturii care se face tinand cont de latimea acesteia, se croieste fiecare parte componenta. Trebuie tinut cont ca pentru volanele care se incretesc se socoteste intotdeauna o data si jumatate masura de lungime a patului.

Se tiveste cu un tiv ingust partea de la capatul patului si se insaileaza volanele impartind cretii in mod egal pe toata intinderea. Se trag la masina 1—2 tighele pe fata apoi se face curat pe spate. Se intoarce tivul de jos al volanului si se coase, fie cu masina fie cu mina, in punct ascuns. Dupa terminarea montarii cuverturii propriu-zise si a broderiei aceasta se aplica, mai intii prin insailare, de jur imprejurul volanului, formand un chenar.

Directory powered by Business Directory Plugin